norbert katona

Iată-mi scrisoarea nescrisă
printre vise tipărise neputinţa

când cuvintele-s deşarte
spre semnele altora reflectându-se
pe pielea ta

femeie

ridurile nu-ţi ascund
niciodată ruşinea

stai! nu căuta scăpare
oriunde te-ai ascunde
te găseşte ultima scrisoare!

Cenaclu ON LINE

Norbert Katona (membru al Cenaclului Acrostih, stabilit în prezent la Oradea)

Dacă vin îngerii

Am să-mi pun crucea pe cuier

pacea pe frunte

voi ancora genunchii de covor

şi am să-mi desculţ trupul

de cuvinte

şi pe acestea de

sensul lor

am să-ţi plâng portretul pe hârtie

mamă

dacă vin îngerii

să-şi dorească riduri de om

...

Cândva mi-ai ars rana

de atunci o spăl în cerneală

şi te-am ascuns în cuvinte nerostite

azi se revarsă

din matca lor

iar în teatrul nocturn

mă-ntreb de tine

Replica Acrostih:

De la tine am învăţat

Că orice rană trebuie arsă

Şi spălată apoi în cer-neală

De câteva ori

Ai rămas însă în rănile mele

Iar acum

Am ajuns să mă tot întreb

Despre tine

...

îmi plesnesc ochii

şi-mi cresc vânătăi pe gene

de cât îmi lipseşti

şi parcă

a amorţit buza cuvântului

de când am pus virgulă între noi

şşşşş

îţi spun numai ţie

poate

într-un fel s-a făcut dreptate

că acum

tace.

Acrostih în Nord Literar

Sara Marian

ploua şoptit din mine
când te iubeam halucinant
parcă şi acum mă înclin
spre felinarele păcatului
să-ţi întind cercul
lacrimii
în care poate aş fi încăput
dacă
nu ar fi început
să plouă şoptit din mine

(variantă uşor retuşată în atelierul Acrostih a unei poezii scrise de Sara Marian)

Camelia Cozmuţa - întâlnirea Acrostih 30 martie

parfumul

mă sperii şi mă bucuri
de aceea
pătrunde-mi în măduva oaselor
deşi nu eşti al meu
străin

teama îmi fredonează o melodie
în absurdul
deja vu
să te reţin
la mine în fereastră

articol publicat în Graiul MM - 24 martie 2009, autor Anca Goja

Cenaclurile Acrostih - o şcoală unde poezia se învaţă în joacă

"Şcoala poeţilor" condusă de ziaristul şi scriitorul Mircea Crişan a avut, luni, 16 martie, o nouă oră de curs, la fel de relaxată, interactivă şi nonconformistă cum i s-a dus faima. Cenaclul Acrostih s-a reunit, în Sala Cenaclului a Bibliotecii Judeţene "Petre Dulfu", în formulă mixtă, fiind prezenţi atît membri ai "aripii" băimărene, cît şi ai celei din Cavnic.

Iată numele celor prezenţi la întrunirea de luni: Camelia Cozmuţa (C.N. "Vasile Lucaciu", clasa a IX-a), Sara Marian ("Lucaciu", clasa a IX-a), Paul Tămaş (C.N. "Mihai Eminescu", clasa a XII-a) - din Baia Mare, Marcel Ungur (Clasa a XI-a), Andrei Moldovan (clasa a XII-a) şi Roxana Bud (clasa a X-a) - toţi din Cavnic, elevi la Grupul Şcolar Industrial. Doi dintre ei şi-au făcut "temele" şi au adus cîte o poezie; ambele poeme au fost scurtate, rescrise, reinterpretate şi replicate în cadrul atelierului de creaţie, încercîndu-se atingerea unei forme cît mai esenţializate şi "cristaline". "Încercăm să vedem lucrurile altfel decît le văd cei din jurul nostru, în mod obişnuit. E bine să nu luăm lucrurile aşa cum ne sînt ele servite de cei din jur; de obicei, se creează anumite cutume, anumite tipare la care sîntem tentaţi să aderăm, renunţînd la a mai gîndi pe cont propriu, la a mai avea propriile noastre păreri", le-a spus Mircea Crişan învăţăceilor, explicîndu-le, apoi, ce înseamnă adevărata poezie: "Dacă scrii poezia pe o coală, atunci cînd laşi foaia să cadă pe masă, ea trebuie să sune ca un cristal. Eu încerc să promovez poezia ca formă de comunicare interumană. Cînd scrii o poezie, e ca şi cum ai sta faţă în faţă cu cineva şi ţi-ai oferi sufletul pe tavă. Mesajul poemului trebuie să fie atît de clar şi de lipsit de podoabe, încît să ai impresia că îl vezi în faţa ta, tridimensional". După sforţări, glume, chicoteli şi brainstorming-uri, au rezultat cîteva poezii, care vor fi publicate pe blogurile cenaclurilor, acrostihbaiamare.blogspot.com şi acrostihcavnic.blogspot.com. Iată două dintre ele: "la masa din lemn/ încerc să-ţi scriu/ ţie Praf/ şters/ încerc/ să-ţi aştern păcatul/ care ne minte/cu adevărat/ îmi lipseşti din cuvinte" şi "Scufundă-mi/ crima-n pulberi/ că îndrăznesc/ să te privesc/ să-mi laşi/ mistere/ să-nghită/ prezent şi trecut./ Sîsîie pentru mine iubito ca un şarpe". Bineînţeles că puştii au primit şi temă pentru acasă, mai exact sarcina de a scrie o poezie şi de a o trece prin stilurile mai multor poeţi cunoscuţi.

Pe cele două bloguri se regăsesc şi creaţii rezultate în urma întîlnirilor anterioare, ale căror teme au fost "Poezia închisorilor" şi "Poezia patriotică". Dacă totul va merge bine, pe viitor va fi editată şi o revistă în format tipărit, care va conţine nu numai acest gen de exerciţii lirice, ci şi articole pe diverse teme. O altă dorinţă a lui Mircea Crişan este să iniţieze un concurs literar, care să se finalizeze cu publicare a unui volum cu cele mai bune poezii ale concurenţilor. Pentru a pune în aplicare acest proiect este, însă, nevoie de bani. Dacă iniţiativa aceasta stă sub semnul întrebării, în schimb e sigur că revista "Nord Literar" va găzdui, cît de curînd, o pagină cu creaţii ale membrilor celor două cenacluri "Acrostih". Doar dintre ei se vor înălţa viitorii scriitori ai Maramureşului...

Text şi foto: Anca GOJA

Paul Tămaş - jur.nal

18.09.2005
În staţie rămâne copilăria mea luând forma Andreei. Peste două minute microbuzul porneşte. Uliţele, casele, râul toate nu mă însoţesc. Un copil râzgâiat într-o nouă aventură. După două ore ajung. Ajung şi bagajele deodată cu mine. La etajul 1, camera 9, patul din mijloc îmi încep viaţa de liceu. Camera cunoscută ţânţarilor îmi hrăneşte memoria vizuală. În colţ un Ionuţ.

19.09.2005
PRIMA ZI de LICEAN !! Curte mult prea mare, cu desene ciudate. În noua mea clasă, descopăr 26 de fete printre care mă rătăcisem eu şi încă unul. „Cool” este un cuvânt despre care am auzit de curând că-l promovează Ministerul Educaţiei pe o carte.

26.09.2005
Prima săptămână de şcoală s-a dus. Eu m-am dus în discotecă la un pahar de suc. Cică omul este măsura timpului şi că poate peste doar o lună vom ajunge să nu ne mai recunoaştem.

( după un semestru )
La început timid , după un timp încrezător şi sfârşind prin a fi obraznic şi "mutalău", primul an de liceu trece. În capul unei liste tronează numele meu, semn că cineva acolo sus mă iubeşte şi că peste o lună particip la olimpiada de română, faza naţională. Soarele străluceşte acum mai tare pe strada mea. Îl confundam iniţial pe mutalăul din mine cu un „toci”. În înălţătoarea săptămână a olimpiadei m-a pleznit: un dezămăgitor şi arogant 6,90.

20.09.2006
Alungat de caracterul dirigăi din a X a A,de incapacitatea de a lega prietenii trainice, am trecut în a X a G. G nu vine de la 6.90. În A erau 26 de fete."Genial" am devenit. De la G. Şi mai erau pe lângă mine doi G-niali. Cu timpul am devenit nedespărţiţi, acompaniaţi de încă patru colege. Baruri, plimbări, excursii. Zilele au căpătat o nouă dimensiune, dar timpul, duşmanul numărul 1.

vara lui 2007
Reîntors în universul copilăriei: m-am angajat. Sec, scurt.

20.09.2007
După o vacanţă înecată în transpiraţie, zgomot, dans, muncă, somn, iubiri trecătoare, clasa a XI a m-a prins pe băncile şcolii. Tautologie nu vine de la tatuaj. E primul an în care am rămas singur în Baia Mare.... în scurt timp sunt principala bârfă şi problemă a bătrânilor din bloc. Din motive de economie de pix te las să intuieşti de ce.

în vacanţa de crăciun, 23.12.2007
Sunt FERICIT şi mă sperie gândul că imi pierd anturajul şi-am apucat de citit.

ianuarie 2008
Ora 13 şi ceva. XI G. G nu vine de la 6.90. Ora de română. O "grăsană" beleşte o banană sub bancă, un "Păvălucă" o admiră. Nu-i bai. În clasă două se mângâie. Îşi duc pe rând mâna pe sub ureche şi-şi dau părul pe spate. Una stă la geam, una la perete. Diriga:"sunteţi a XI a, viaţa de liceu trece!". Eu râd, profa râde şi ne mai întrebăm: DE CE DRACU' RÂDEM ÎN ORA DE ROMÂNĂ?".

21.02.2009
Visez mai puţin, iubesc mai mult.
Caut bocanci, număr mare,
ce lasă pe asfalt „plecat să trăiesc”.

2 martie 2009 Întâlnirea Acrostih

Sara Marian a fost la prima întâlnire a Cenaclului ACROSTIH „scânteia” care a provocat un prim exerciţiu liric. Ne-a propus spre analiză „ceva” (impropriu spus poezie):

E praf şi e absurd.

Afară ninge praful alb

Iar clasa zace ca-n mormânt

Cu indivizii murmurând

Chestii ce auzului meu

I se par de ne-nţeles

Creaturi îmbolnăvite

De otrava vocii limpezi

Ce dictează în prostie

Iar ei scriu ca în neştire

Praf...gros praf se mai depune

Peste minţi ce le-ar respinge

De ce?...tipar de la care

Să te-abaţi nu prea poţi

De ce? Minţilor inteligente...

Nu-l respingeţi să se spulbere

În văzduhuri să se piardă...

Dar...fărâme vor rămâne

... s-ar depune peste alţii

Sau...of lume ipocrită

De ce eşti mediocră?

Pornind de la acest „ceva” s-a încercat să iasă „altceva”, mai aproape de spiritul liric. Mai exact, s-a propus ca fiecare din cei prezenţi să scrie o altă poezie, pornind de la cuvintele din textul de mai sus:

Varianta propusă de Nicu Ştef:

e praf în absurd

de atâţi smintiţi

ce se abat făr’ un auz

depuşi în neamul nostru

unde nici rost să întrebi

nu ai căci

răspuns pocit

e adevăr doar pentru surzi

Varianta propusă de Anca Covaci (variantă, la rândul ei, ajustată puţin în Atelierul de creaţie Acrostih):

uimit şi absurd

spre tine

Praf

Varianta propusă de Paul Tămaş (variantă, la rândul ei, ajustată puţin în Atelierul de creaţie Acrostih):

praf, absurd alb

de mormânt

mă-mbolnăveşte

vocea iubitei neştiute

dacă respingi tiparul

minţi inteligent

nu laşi fărâme

Varianta propusă de Mircea Crişan:

suntem

praf şi absurd alb

zac spre auzul tău

ne-nţeles

otravă sau prăpastie

scriu spre tine

de tipar

timpanul meu

respinge-mă

ipocrit spre cuvânt

comoara mea

timpan de tipar

dragostea mea

în care pot de acum

să zac de dorul tău

praful şi absurdul nostru alb

"dovada" scrisului din 2 martie

foto 2 martie 2009 Întâlnirea ACROSTIH